Suisse romane PDF

En pratique : Quelles sources sont attendues ? L’Europe latine est une notion géopolitique principalement suisse romane PDF sur un critère linguistique qui s’applique aux nations et aux régions d’Europe où les populations majoritaires parlent une langue romane, c’est-à-dire une langue issue du latin populaire.


Cette opposition Europe latine et Europe non latine n’est qu’une manière de déterminer un ensemble parmi d’autres ensembles. Elle dépend notamment d’un point de vue que l’on adopte. Hormis le caractère indiscutable de l’origine commune des langues romanes, rechercher des traits culturels communs qui distingueraient les Latins des non Latins s’avère plus complexe étant donné l’histoire des pays en question et les interactions culturelles de tout type. Le Basque et le Breton constituent une autre exception. D’un point de vue géopolitique, la France, la Belgique et la Suisse ne font pas partie de l’Europe du Sud, selon les critère retenus par l’ONU, mais de l’Europe de l’Ouest, bien que le statut de la France reste difficile à déterminer pour la moitié sud du pays. Rechercher les pages comportant ce texte.

La dernière modification de cette page a été faite le 14 août 2018 à 09:54. Elveția nu are ieșire la mare și este împărțită între Munții Alpi, Platoul Elvețian și Munții Jura, întinzându-se pe o suprafață de 41. Confederația Elvețiană are o lungă istorie de neutralitate armată — nu a mai fost în stare de război din 1815 — și a aderat la Națiunile Unite abia în 2002. Ea urmărește, însă, o politică externă activă și este frecvent implicată în procesele de pace din toată lumea. Elveția cuprinde trei mari regiuni lingvistice și culturale: germană, franceză, și italiană, la care se mai adaugă văile vorbitoare de retoromană.

De aceea, elvețienii, deși predominant germanofoni, nu formează o națiune în sensul unei identități etnice și culturale. Schwyz și din teritoriul asociat, unul dintre cantoanele din Waldstätten, care a format nucleul Vechii Confederații Elvețiene. Numele a fost extins întregii zone cantonale, iar după Războiul Suab din 1499 a început să fie utilizat pentru a denumi întreaga confederație. 1848, ca ecou al Republicii Helvete napoleoniene, apărând pe monede din 1879, fiind apoi înscris pe Palatul Federal în 1902 și utilizat după 1948 pe sigiliul oficial. Elveția există ca stat în forma sa actuală de la adoptarea Constituției Federale Elvețiene în 1848.

Cele mai vechi urme de existență a hominizilor în Elveția actuală datează de circa 150. Cele mai vechi așezări agrare din Elveția, găsite la Gächlingen, au fost datate în preajma anului 5300 î. Augusta Raurica a fost prima așezare romană de pe Rin și se numără astăzi printre cele mai importante situri arheologice din țară. Cele mai vechi triburi cunoscute din zonă fac parte din culturile Hallstatt și La Tène, ultima denumită după situl arheologic din La Tène, în partea de nord a Lacului Neuchâtel. Gallia Belgica și apoi a provinciei Germania Superior, în vreme ce porțiunea estică a Elveției moderne a fost integrată în provincia romană Raetia.